Sfânta Scriptură în Patericul egiptean. Cunoaştere teologică şi spiritualitate monastică

Abstract

Începuturile vieţii călugăreşti sunt legate, indubitabil, de viaţa şi nevoinţele monahilor retraşi, începând cu secolul al III-lea, în pustia Egiptului. Doritori să împlinească idealul desăvârşirii şi al sfinţeniei, mulţi creştini din jurul Alexandriei - vreme îndelungată capitala culturală şi spirituală a Orientului - au ales calea vieţuirii în asceză şi rugăciune, fie de unii singuri, fie în obşti organizate, devenind primii monahi cunoscuţi astăzi. Diferite forme de vieţuire sihăstrească au existat, din aceeaşi perioadă, şi în alte regiuni ale lumii creştine, dar intensitatea şi înălţimea trăirii monahilor egipteni au făcut ca aceştia să fie recunoscuţi drept întemeietorii vieţii călugăreşti, atât ai celei anahoretice, cât şi ai celei chinoviale.