Biserica şi împărăţia lui Dumnezeu după Sfintele Evanghelii

  • Constantin I. Oancea Dunarea de Jos University of Galati

Abstract

Sfintele Evanghelii cuprind idei teologice fundamentale. Prima se referă la persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care constituie esenţa Evangheliei“, următoarele privesc opera Sa: mântuirea, Biserica şi împărăţia lui Dumnezeu.
Mântuirea reprezintă scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar Biserica şi împărăţia lui Dumnezeu, cadrul realizării acestui ţel.
Biserica şi împărăţia lui Dumnezeu sunt două noţiuni folosite în predica Mântuitorului. Cuvântul Biserică este rostit direct, numai în două ocazii (Matei 16, 18; Matei 18, 17), dar Mântuitorul vorbeşte despre Biserică, şi în mod indirect, prin pilde. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu termenul „împărăţia lui Dumnezeu“ sau „împărăţia cerurilor“ pe care-l întâlnim cel mai des şi constituie tema fundamentală directă sau subiacentă a întregii propovăduiri a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cei doi termeni, Biserica şi împărăţia lui Dumnezeu, nu sunt identici, însă nici nu pot fi separaţi cu totul, întrucât au, pe lângă deosebiri, şi note comune.

Published
2002-08-23
How to Cite
Oancea, C. (2002). Biserica şi împărăţia lui Dumnezeu după Sfintele Evanghelii. Teologie și Educație La "Dunărea De Jos", 1, 107-129. Retrieved from https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/teologie/article/view/4775
Section
Articles

Most read articles by the same author(s)

Obs.: This plugin requires at least one statistics/report plugin to be enabled. If your statistics plugins provide more than one metric then please also select a main metric on the admin's site settings page and/or on the journal manager's settings pages.