Consideraţii privind raporturile culturale şi religioase dintre ţările române şi Sfintele Locuri, în perioada domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu

Abstract

Constantin voievod şi domn al Ţării Româneşti (1688-1714), nepot al lui Basarab voievod, cum apare în documentele aulei domneşti, a rămas în memoria urmaşilor săi drept un domn ce poartă aura sfinţeniei, prin moartea martirică, în care l-au însoţit cei patru fi i ai săi şi cel mai bun sfetnic. Abil diplomat şi un om perfect adaptat timpurilor pe care le-a trăit, Constantin Brâncoveanu, cel „cu daruri vrednice împodobit“ cum îl descria Radu Greceanu , a fost deschis nu doar demersurilor politice, ci şi iniţiativelor culturale şi religioase, acestea din urmă fiind îndreptate îndeosebi spre Sfintele Locuri ale creştinătăţii: Sfântul Munte Athos, Ierusalim, Muntele Sinai, precum şi cu Patriarhiile din Antiohia şi Alexandria.