Aliona Grati, Chișinău. Morile timpului – eseu de imagologie literară

Abstract

Aparent complexată, de originea basarabeană, autoarea Aliona Grati etalează cu dezinvoltură critică valențele arhetipale, în sensul larg al cuvântului, deținute de localitatea Chișinău. Încă de la început, precizează, în legătură cu acest vehicul de semnificații culturale și geografice că: „Din anumite motive ale căror sensuri s-au pierdut în timp, orașul nu a beneficiat de o poveste a originii care să îl lege ancestral cu forța ei tainică și nelămurită de pământul acesta, nu a avut un mit fondator întreținut prin tradiție, ca râul Bâc pe care s-a așezat, spre exemplu. Vestea bună e că el a beneficiat și poate miza în continuare pe mitopoetica sa, adică pe acel segment narativ care, în înțelegerea dată de Tolkien, alcătuiește mitologia fictivă sau artificială a oamenilor de litere”. Pluralitatea perspectivelor de receptare se relevă, așadar, din primele pagini, în care autoarea fixează Trei orașe Chișinău – unul observat la 1821 de către Alexandr Pușkin, altul remarcat de Alecu Mavrocosta la 1840 și cel din urmă, surprins de scriitorul Dumitru Moruzi, în romanul Pribegi în țară răpită. În acest sens, se conturează structura identitară a orașului Chișinău, așadar, prin ochii celor care au trecut prin oraș de-a lungul timpului, dar și aventura sa imagologică, după expresia Alionei Grati, adică „repertoriul de clișee, stereotipuri de percepție și prejudecăți colective, mai adesea intempestive”. Cercetătoarea atrage din start atenția asupra faptului că cele mai multe istorisiri ale vizitatorilor de până la 1812 reprezintă breviare mai degrabă etno-culturale. De aceea, idealul exegetic al acestui volum este definit astfel: „Ne va interesa, în scrisul călătorilor străini, nu doar imaginea unui Chișinău privit, observat, ci și a unui Chișinău imaginat, visat, evocat, povestit, reconstituit în orizontul miturilor și al legendelor, reconsiderat estetic”