The Human Being as a Screen for the Postmodern Paradox

Abstract

Recunoscându-le existenţa, homo ludens trăieşte un sentiment de alienare în faţa rezultatelor unui progres tehnologic fără precedent; confruntat cu imagini prezentate într-o succesiune rapidă, el nu întelege nici contextul, nici conexiunile; rezultatul este că toate ideile îi par la fel de bune. Astfel, semnul distinctive  al postmodernului devine non-problematizarea, manifestată prin complicitate la consumism şi lipsa accentelor critice. Fiinţa postmodernă înregistrează totul, dar nu crede în (aproape) nimic, pentru că a devenit ea însăşi un ecran. În condiţiile acestea, cine poate cere unui ecran să creadă ceea ce redă?