Cultura în epoca Paleologilor

  • Cristian Gagu

Abstract

Cultura, alături de credinţa ortodoxă, a reprezentat pentru civilizaţia bizantină cel de al doilea bastion de rezistenţă în faţa vitregiilor istoriei, pe care le-a depăşit, reuşind să se manifeste cu vigoare şi să supravieţuiască civilizaţiei care a produs-o.
În timpul exilului de la Niceea, când s-a înregistrat o decădere a vieţii intelectuale, cultura bizantină nu a încetat să fascineze şi să atragă marile spirite, capabile să o recepteze şi să o transmită mai departe. Un astfel de spirit luminat şi iubitor de cultură a fost Nechifor Blemmydes (1197-1272) pe care Grigorie din Cipru îl considera „nu doar cel mai savant dintre grecii contemporani nouă, dar totodată cel mai învăţat dintre toţi oamenii.“ Acesta a adunat în jurul său ucenici pe care i-a iniţiat în tainele filozofiei. S-au re marcat dintre ucenicii săi viitorul împărat Teodor al II-lea Lascaris, cunoscător atât al filozofiei, cât şi al matematicilor şi fizicii, Gheorghe Pachymeres şi viitorul mare logothet Gheorghe Akropolitul. Deplângând lipsa cărţilor care ar fi trebuit să-l ajute în formarea intelectuală a tinerilor dornici să înveţe, Blemmydes s-a văzut nevoit să colinde mânăstirile din Europa şi Asia Mică pentru a căuta operele autorilor antici şi bizantini.

Published
2007-07-22
How to Cite
Gagu, C. (2007). Cultura în epoca Paleologilor. Teologie și Educație La "Dunărea De Jos", 6, 354-381. Retrieved from https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/teologie/article/view/4623
Section
Articles

Most read articles by the same author(s)

Obs.: This plugin requires at least one statistics/report plugin to be enabled. If your statistics plugins provide more than one metric then please also select a main metric on the admin's site settings page and/or on the journal manager's settings pages.