Biblia ca text; între scriere şi rostire

Abstract

Teoriile hermeneutice contemporane definesc textul ca „discurs fixat prin scriere“. Mai mult, „scrierea fixează un discurs care, fără îndoială, ar fi putut să fie rostit, dar care este scris tocmai pentru că nu este spus. Fixarea prin scriere survine în locul vorbirii, adică în locul unde s-ar fi putut naşte vorbirea“.
Deci, fixarea prin scriere a textului este necesară tocmai pentru a suplini lipsa rostirii şi a celui care rosteşte. O asemenea fixare depersonalizează şi obiectivează lectura, pentru că, în actul lecturii, scriitorul este absent, aşa cum, în actul scrierii, cititorul lipseşte şi el.