Tâlcuiri teologice şi literare în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Abstract

Canoanele imnografice au apărut în Biserică destul de târziu, prin sec. al VII-lea, şi au la bază modelele biblice ale cântărilor triumfale ale lui Moise, ale Anei, cele ale proorocului Samuil, profeţilor mari, ale lui Iona, ale celor trei tineri din cuptorul Babilonului. Imnografii au alcătuit canoane în care cântă Învierea Domnului, Sfânta Treime, Sfânta Cruce, pe Maica Domnului, Sfinţii. Canoanele sunt diode, triode şi tetraode, iar principiul lor, matricea de dezvoltare, este irmosul: troparele celelalte sunt izosilabice sau homotonice. La momentul cuvenit se cântau Catavasiile, psalţii ieşind din strane la „Mărimurile Fecioarei“, în mijlocul bisericii. Din secolul al VIII-lea, celebru pentru canonul său rămâne Sfântul Andrei Criteanul († 726). Datorită amplorii canonului (250 de strofe), Sfântul Andrei este cunoscut îndeobşte ca „poetul canoanelor“. Este numit „Canonul cel Mare“ şi pentru „sublimitatea ideilor, pentru profunzimea simţămintelor ce le expune şi pentru puterea sau energia expresiei“.